Goana după AI: 10.000 de oameni s-au îmbogățit peste noapte, restul își văd meseria amenințată.

Boom-ul AI, fața nevăzută a inegalității

În timp ce lumea întreagă vorbește despre revoluția inteligenței artificiale, puțini vorbesc despre câștigătorii și perdanții acestei goane după aur. Deedy Das, partener la fondul de venture capital Menlo Ventures, a tras un semnal de alarmă într-o postare amplă pe rețelele sociale, descriind o realitate dură în inima Silicon Valley.

„Vibrația din San Francisco este destul de frenetică acum. Diviziunea dintre cei care reușesc și cei care nu este cea mai gravă pe care am văzut-o vreodată”, a scris Das.

Potrivit calculelor sale, există aproximativ 10.000 de persoane – fondatori și angajați ai unor companii precum OpenAI, Anthropic, xAI, Nvidia și diviziile AI ale Meta – care au atins o avere suficientă pentru a se retrage, de peste 20 de milioane de dolari fiecare.

Restul? Se uită la salariile lor bune (dar sub 500.000 de dolari pe an) și realizează că, oricât de mult ar munci, nu vor ajunge niciodată acolo.

„Competența mea de-o viață nu mai e utilă”

Das observă că disponibilizările sunt în toi în industria tech. Și nu orice fel de disponibilizări – ci cele care lovesc direct în inima ingineriei software.

„Mulți ingineri software simt că abilitatea lor de-o viață nu mai este utilă”.

Motivul? Inteligența artificială a schimbat peste noapte modul în care se lucrează în aproape toate rolurile tehnice. Ceea ce învățai ani de zile – limbaje de programare, algoritmi, arhitecturi de sistem – poate fi acum generat sau asistat de AI.

Această schimbare bruscă generează o stare de confuzie profundă:

• „Să devin fondator?”
• „Este prea târziu să mă angajez la OpenAI sau Anthropic?”
• „Ce companie va avea acțiuni care se vor înmulți de 10 ori în următorii ani?”
• „Are rost să mai muncesc pentru un salariu de „pește”?”

Malaise-ul muncii și viitorul incert

Das descrie un sentiment generalizat de malaise profund legat de muncă și de viitorul ei.

„De ce să mai muncești deloc pentru alune? Va mai exista locul meu de muncă peste câțiva ani?”

Această întrebare răsună mai ales în rândul tinerilor, care poartă tot mai des discuții despre „clasa permanentă de jos” (permanent underclass). Chiar și cei care sunt bine plătiți simt că nu pot concura cu averile fabuloase acumulate de primii angajați ai companiilor AI.

Un alt grup afectat sunt managerii de nivel mediu și mijlociu – cei cu familii, cu rate la casă, fără energia sau rețeaua de contacte pentru a „începe o companie”. Ei văd scrisul pe perete: managementul de mijloc este golit de conținut în multe companii.

Nici bogații nu sunt fericiți

Das aduce un argument neașteptat: nici cei care au „reușit” nu sunt neapărat fericiți.

„Nimeni nu varsă lacrimi pentru ei – și pe bună dreptate. Dar cei care au «ajuns» se confruntă și ei cu o profundă lipsă de scop.”

Unii au trecut de la un salariu de sub 150.000 de dolari la o avere de peste 50 de milioane de dolari în câțiva ani, fără o rampă de creștere graduală. O asemenea schimbare răstoarnă planurile de viață. Comparația cu cei și mai bogați le fură bucuria. Unii fug la New York pentru a „trăi viața”. Alții încep companii „doar pentru că”, adesea pentru a acumula puncte de statut.

Das relatează o conversație cu un fondator aflat deja „post-economic” (adică nu mai are nevoie de bani):

„L-am întrebat de ce nu vinde compania. Mi-a răspuns: «Și să fac ce? Acum toată lumea vrea să vorbească cu mine. Dacă vând, voi avea doar bani.»”

„Probleme de șampanie” sau realitatea distorsionată a bulei tech

Das recunoaște că mulți vor râde de aceste „probleme de șampanie” din Silicon Valley. În majoritatea lumii, un salariu de 200.000 de dolari pe an te plasează în elita financiară. În San Francisco, ești „bang average” – exact la medie.

Dar el subliniază că, în această bulă tehnologică, inteligența, munca asiduă și vechimea sunt doar vag corelate cu succesul. Spre deosebire de multe alte profesii, unde progresul este previzibil, aici totul este volatil.

Efectul psihologic este unul paralizant:

„Sunt în locul potrivit? Ar trebui să mă mut? Mai e timp? O să reușesc?”

Această toropeală psihologică afectează mulți dintre cei care s-au mutat în Silicon Valley în căutarea „succesului”. Iar ironia finală este că această suferință îi împinge adesea pe oameni să construiască exact acele produse AI care îi fac pe alții bogați – în speranța că și ei vor putea să își „codeze” propriul drum către iluminarea economică.

Ce înseamnă asta pentru România?

Deși fenomenul descris de Das este centrat pe San Francisco, ecourile lui se simt și în ecosistemul tech din România. Companiile locale de outsourcing software, care au prosperat pe forță de muncă ieftină și calificată, încep să resimtă presiunea AI-ului. Cluj, Iași, București – centrele tech ale României – se confruntă cu aceleași întrebări: „Îmi mai trebuie 10 juniori când un AI poate face munca a doi seniori?”.

Mai mult, inegalitatea veniturilor din tech – între cei care lucrează pentru marile companii AI globale (remunerați în acțiuni) și restul industriei – va crește și la noi. Deși sumele sunt mai mici, aceleași dinamici de „câștigători și perdanți” se instalează.

Deocamdată, în România, salariile din IT rămân în continuare mult peste media economiei. Dar întrebarea care frământă Silicon Valley – „Va mai exista meseria mea peste câțiva ani?” – începe să fie șoptită tot mai des și în birourile de la București.

Concluzie

Goana după aur în AI nu este doar o poveste despre tehnologie. Este o poveste despre inegalitate, anxietate și pierderea sensului. În timp ce o mână de oameni își asigură retragerea la 30 de ani, masele de ingineri talentați se întreabă dacă mai au un viitor.

Das nu oferă soluții. Dar diagnosticul său este unul necesar. Pentru că ignorarea acestei fisuri sociale nu o va face să dispară. Dimpotrivă, pe măsură ce AI-ul devine tot mai puternic, prăpastia dintre „cei care au” și „cei care nu au” s-ar putea adânci și mai tare.

Rămâne de văzut dacă industria tech va găsi un mod de a redistribui prosperitatea sau dacă va accepta ca acest model al „supraviețuirii celui mai norocos” să devină noua normalitate.